Nepoata președintelui, Sofia Anais, a sărbătorit prima Zi Națională a României îmbrăcată în costum popular (FOTO)

Publicat: 01 12. 2013, 20:54
Foto: facebook.com

Elena Băsescu a sărbătorit Ziua României ca la carte, motiv pentru care a și îmbrăcat-o pe micuța Sofia Anais în costum popular.

Imaginea cu nepoțica președintelui Băsescu a fost postată pe contul personal de Facebook al Elenei.

Micuţa apare îmbrăcată în costum popular, alături de bunica sa, Maria Băsescu.

„Sofia sărbătorind prima Zi Naţională a României din viaţa sa. Cu siguranţă va învăţa de la bunica sa ce înseamnă să-ţi iubeşti Patria”, a scris Elena Băsescu alături de fotografie.

Nepoata preşedintelui Traian Băsescu, Sofia Anais, a fost botezată ieri, la Biserica Sfântul Spiridon Nou.

Ceremonia a avut loc într-un cadru restrâns, între cei care au asistat la slujba de botez, alături de buncii materni şi paterni ai Sofiei Anais, aflându-se, între alţii, Ioana Băsescu, fiica mai mare a preşedintelui, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, prinţesa Lia, Elena Udrea.

Fiica Elenei Băsescu, Sofia Anais, a avut trei naşi: primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi cuplul format din medicul ortoped Cătălin Cârstoiu, directorul Spitalului Universitar din Capitală, şi soţia acestuia, Monica Cârstoiu, care a asistat-o la naştere pe fiica preşedintelui.