Cantinele universităților din București, AMENDATE cu peste 160.000 de lei. Ce NEREGULI s-au descoperit

Publicat: 28 03. 2019, 14:15
Foto: Pixabay

Cantinele universităților din București au fost amendate cu peste 160.000 de lei după ce s-au găsit nereguli la alimentele pe care le serveau.

În cadrul acțiunii au fost verificate zece societăți comerciale care dețin cantinele mai multoruniversități dinBucurești, transmite News.ro.

La una dintre cantine au fost descoperite circa 85 de kilograme de carne expirată, astfel că s-a luat decizia ca unitatea respecctivă să fie închisă.

Cea mai mare dintre amenzi a fost de 20.000 de lei, firma fiind sancționată că protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite,

Controlul a fost efectuat de polițiștii din Capitală împreună cu reprezentanţi ai DSVSA, ITM, Protecţiei Consumatorilor, Direcţiei Antifraudă Fiscală.