Nicole Tender explică cum a aflat soțul său de dosar: În 2005 a fost chemat de Vântu care i-a spus să îi dea 4 milioane de euro în sacoșă ca să nu i se deschidă dosarul
Nicole Tender a vorbit în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, moderată de Cătălin Striblea, despre cum a aflat soțul său, Ovidiu Tender, despre dosarul în care este acuzat.
„A aflat despre dosar în jurul datei de 25 mai 2005, de la Sorin Ovidiu Vântu, când a fost chemat de către acesta”, spune femeia. Întrebată ce treabă avea Vântu cu această situație, invitata lui Striblea a răspuns că aceștia nu erau prieteni.
Cătălin Striblea a mai întrebat-o pe Nicole Tender dacă soțul ei era falit în 205, iar aceasta a răspuns ”din ce îmi aduc aminte, în 2005 soțul meu era un om bogat. Când aveam peste 22 000 de angajați, bănuiesc că nu aveam cum să fim faliți”.
Întrebată dacă Timofte, șeful SRI de la acea vreme, l-a trimis pe Tender la Vântu, Nicole a răspuns că Radu Timofte a copilărit cu soțul ei.
”Ce să discute? Ca să i se spună că trebuie să dea patru milioane de dolari în sacoșă. Nu cred că îi ceri unui falit 4 milioane de dolari ca să nu i se deschidă dosarul. L-a întrebat cum o să îmi dau seama de asta? O să vezi tu, a zis. Bica (procurorul de caz) a spus
Întrebată dacă Bica i-a dat de înțeles lui Tender că știe de înțelegerea cu Vântu, Nicole Tender a susținut că Bica i-ar fi transmis soțului său „da, bravo domnule Tender, v-ați descurcat”.
”Pe 25 iulie, soțului mei i se pune interdicție să părăsească țara și începe maratonul cu dosarul. În august se disjunge dosarul Carom”, a spus soția omului de afaceri.
Întrebată de Cătălin Striblea de ce Tender nu a depus un denunț la DNA atunci când a fost șantajat de Vântu și de Bica, Nicole Tender a răspuns că strategia soțului ei a fost aceea de a vedea ce se întâmplă. În plus ”atunci nici nu se purtau denunțurile. Își pierdea toată credibilitatea și se bătea cu un sistem”. Ea a mai precizat că lui tender i s-a deschis dosarul pentru că nu a vrut să plătească banii.