Nicușor Dan: Au fost votate două proiecte pentru operaționalizarea spitalului modular din Pipera, unde au și ajuns primii pacienți

Nicușor Dan: Au fost votate două proiecte pentru operaționalizarea spitalului modular din Pipera, unde au și ajuns primii pacienți
foto: Facebook @ Nicușor Dan

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, le-a mulțumit consilierilor generali care au votat pentru cele două proiecte pe care le-a supus la vot în ședința extraordinară de marți și care vor permite operaționalizarea spitalului modular din Pipera.

Au fost votate două proiecte pentru operaționalizarea spitalului modular din Pipera, a anunțat Nicușor Dan

„În ședința extraordinară de astăzi a Consiliului General am supus la vot două proiecte de hotărâre care vor permite operaționalizarea spitalului modular din Pipera. Unul dintre acestea a vizat atribuirea către Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a terenului pe care se află unitatea medicală. Al doilea ne va permite o alocare bugetară suplimentară, astfel încât spitalul din Pipera să poată funcționa”, a scris Nicușor Dan, marți seară, pe Facebook.

Potrivit primarului general, „urgența acestor decizii a fost dată de deteriorarea situației epidemiologice și de nevoia de a crește numărul de paturi pentru tratarea pacienților cu Covid-19”.

„De altfel, primii pacienți au și ajuns în această seară la Pipera. Vreau să le mulțumesc încă o dată consilierilor care au răspuns solicitării de a convoca o ședință de îndată și care au înțeles necesitatea deciziilor, votând pentru cele două proiecte. Bucureștenii trebuie să știe că Primăria Capitalei va face tot ce depinde de ea pentru a ajuta sistemul de sănătate să treacă peste această pandemie”, a conchis Nicușor Dan.

Unitatea a fost inagurată chiar marți de ministrul interimar al Sănătății.

„Din acest moment Centrul Național de Coordonare a Intervenției va coordona transferul pacienților și ei vor decide de unde vin aceștia. Sunt pacienți care sunt deja evaluați din punct de vedere medical. Este vorba despre pacienți deja evaluați, inclusiv din punct de vedere al radiografiei. Ei vin în momentul în care noi deja știm că ei au nevoie de internare, în sensul în care au nevoie de oxigen. Vor veni acești pacienți, nu cei care nu au nevoie  de oxigen, pentru că spitalul în principal se bazează pe această formă necesară, cu oxigen”, a spus Cseke Attila.