Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a precizat că în 2021 au fost reabilitați 15 kilometri de rețea primară de termoficare, precum și că nu se poate lucra decât în perioada aprilie-octombrie, când rețeaua nu este solicitată. Pentru anul viitor, spune edilul, este programată reabilitarea a 50 de kilometri.
„Din păcate – sau, în fine, aşa este sistemul – când eşti autoritate publică, pentru a face orice fel de investiţie trebuie să faci o achiziţie publică şi înainte de achiziţia publică trebuie să faci un studiu de fezabilitate, nişte indicatori tehnico-economici. Toate acestea durează. Nu am găsit aceste documentaţii gata, ca să putem să le atribuim. (…) Din punct de vedere tehnic, se poate ajunge la 50 într-un an. (…) Din păcate, nu putem lucra decât în intervalul în care reţeaua nu este solicitată, adică aprilie-octombrie. (…) Nu poţi să lucrezi pe reţeaua principală în mai multe locuri deodată”, a declarat primarul general al Capitalei pentru Digi 24, transmite Agerpres.
Potrivit edilului, 100-150 din cei 1.000 de kilometri de rețea primară au o vechime mai mică de 10 ani, în timp ce alți 100-150 de kilometri au o vechime mai mică de două decenii.
„Pe termen mediu, în acest mandat, va fi mai bine, pentru că am semnat acel contract cu Comisia Europeană pentru un ajutor de 300 de milioane, care înseamnă 210 kilometri din 1.000. În condiţiile date, am atribuit către compania noastră municipală 13 kilometri, din care ei au făcut 8-9. Am atribuit deja 20, tot pe buget local, din ceilalţi 40 şi vom relansa licitaţia pentru alţi 20. Pe de altă parte, în această vară s-au făcut acele reparaţii care erau necesare. Asta s-a putut face în acest an. Iarna viitoare va fi mult mai bine”, a adăugat oficialul.