"Nimeni nu e mai presus de lege": Cum s-a născut, atunci, posibilitatea exprimării veto-ului politic – parlamentari, guvernanţi, preşedinte – împotriva unor măsuri juridice?

Potrivit Constituției, nimeni nu este mai presus de lege. Dar legea nu este valabilă și pentru parlamentarii noștri. Altfel “cum s-a născut posibilitatea exprimării veto-ului politic – parlamentari, guvernanţi, preşedinte – împotriva unor măsuri juridice?”, scrie jurnalistul Marian Sultănoiu într-un editorial postat pe Gândul.info.

Cauza scandalului perpetuu este interpretarea şi aplicarea legilor proaste în funcţie de interese. Căci legile parlamentarii au voie să facă legea după capul lor şi s-o aplice după cum îi taie capul.

“Astfel, aceşti oameni au produs, din sperietură ori din neştiinţă, din fuşereală, ba câte unii chiar de bunăvoie, legi proaste, cu articole şi alineate cât se poate de interpretabile, de largi şi „permeabile”.”, scrie jurnalistul.

Existenţa „imunităţii” aleşilor îşi are rostul în a oferi cât mai multă libertate şi aplomb în exprimarea opiniilor şi declaraţiilor politice.

”În niciun caz, de a-i plasa mai presus de lege în cauze penale. De ce ar fi necesar, deci, ca aleşii să dea vot pentru ca magistraţii să-şi poată face treaba, odată ce legea lor a fost adoptată? Povestea cu „să nu salte prea mulţi dintre noi, în cazuri în care majoritatea trebuie basculată” este cel puţin şocantă. Cum s-ar putea întâmpla aşa ceva într-un stat de drept în care legile sunt limpezi şi neinterpretabile? Cum ar putea scăpa fără a fi pedepsiţi cei care ar comit un astfel de abuz împotriva reprezentanţilor poporului în Parlament, care au elaborat şi adoptat o lege limpede şi fără echivoc?”, mai scrie Sultănoiu.

Un parlamentar nu ar trebui  întrebat  dacă e de acord sau nu cu începerea anchetării sau a arestării preventive a unui coleg de-al său, câtă vreme legea este respectată și justiția își face treaba bine.

“Altfel, în actualele condiţii, este lesne să-i acuzi pe legiuitori de manevre politice şi obstrucţionarea justiţiei, câtă vreme au fost pentru unii ciumă – votând „da”, zeci de cereri, până în creierii nopţii -, iar pentru alţii mumă – votând „nu” trimiterii lor „spre eşafod” -, în situaţii cvasisimilare.”, concluzionează jurnalistul.