Anca Ababneh Dumitrovici, medicul-șef al secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, a ajuns în vizorul ofițerilor de la Serviciul Județean Anticorupție după denunțul familiei unui pacient care a murit de cancer și după plângerea unui alt bolnav, care a reclamat că a primit tratament doar după ce i-a oferit bani doctoriței.
Primul denunț a fost formulat în martie anul trecut, iar al doilea în iunie, informează Monitorul de Suceava.
În primul caz, doctorița tot întârzia începerea tratamentului. Familia pacientului a aflat de la alți bolnavi că aceasta așteaptă „plicul”. Rudele respectivului s-au împrumutat și i-au dat bani doctoriței, care imediat a dat spre completare formularul de consimțământ pentru administrarea tratamentului. Medicamentul comandat a venit în aproximativ două săptămâni, dar pacientul deja murise.
Un alt pacient a reclamat același lucru: că medicul nu i-a prescris tratamentul până nu a primit bani.
Investigațiile efectuate până acum arată că pacienții, în general, știau că Anca Ababneh Dumitrovici aștepta banii pentru prescrierea medicamentelor.
Anca Ababneh Dumitrovici este acuzată că, în perioada aprilie 2022 – 19 ianuarie 2023, în mod repetat a cerut și primit bani și bunuri (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la pacienți sau de la aparținătorii acestora pentru a-și face practic datoria de medic.
Anchetatorii spun că au dovezi pentru 64 de acte de mită, 62 dintre ele petrecute în doar o săptămână din luna decembrie.
De exemplu, înregistrările audio-video arată că, pe 13 decembrie anul trecut, un pacient cu două forme de cancer i-a dat doctoriței documentele sale medicale, în care pusese 50 de lei. Medicul s-a uitat pe foi, apoi i-a dat banii înapoi pacientului spunând că are două cancere. Bolnavul a pus atunci într-o coală de hârtie împăturită două bancnote de 50 de lei, pe care i le-a înmânat. Aceasta i-a spus că nu trebuie să se deranjeze, apoi i-a mulțumit.
Ultima dată, Anca Ababneh Dumitrovici a primit bani în după-amiaza zilei în care a fost reținută – 200 de lei de la un pacient.
Pornind de la acest caz, Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat că are „toleranţă zero” faţă de medicii care primesc mită de la pacienţi: „Faptul că, în anul 2019, s-a mărit consistent venitul personalului medical, în special al medicilor, ar trebui să constitue element stimulativ ca să evităm astfel de situaţii”.
Pe de altă parte, Rafila a susținut că trebuie schimbată și mentalitatea oamenilor care „vor să-și arate recunoștința față de medici”, dându-le bani sau bunuri.