"Nu am pus frână la timp, i-am acroșat cu aripa": Un consilier local din Baia Mare a băgat doi bătrâni în spital (VIDEO)
Un consilier local maramureşan a băgat în spital 2 bătrâni, după ce i-a lovit cu maşina de lux pe care o conducea, chiar pe trecerea de pietoni.
Totul s-a întâmplat în municipiul Baia Mare. Ciprian Cozoplean susţine că nu a văzut oamenii în momentul în care s-au angajat în traversare.
„Circulam pe strada Victoriei spre Complexul Comercial RFN. Am fost orbit de un alt autovehicul care venea din sens opus. Văzându-i târziu am încercat să frânez. Nu am pus frână la timp și am încercat să evit catastrofa dar i-am acroșat cu aripa pe pietonii aflați în traversare. Erau pe trecerea de pietoni”, se apără bărbatul.
Bătrânii au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi de urgenţă la spital. Medicii spun că cei doi au fost grav răniţi.
Consilierul local spune că locul unde a avut loc accidentul este o zonă foarte periculoasă și „ar trebui mai bine semnalizată”.
#DIRECT_ONE_lbq3on#