Numărul de pacienți internați cu Covid-19 a început să crească: „Omicron ucide de două ori mai mulţi oameni în România decât în ţările cu rată mare de vaccinare”
Numărul pacienților internați cu Covid-19 a început să crească în România. Astfel, luni, au fost raportate 1.332 de cazuri, din doar 16.500 de teste efectuate. Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în București, respectiv 532.
După București urmează județul Hunedoara, unde s-au înregistrat 105 cazuri noi, iar în restul județelor din țară s-au înregistrat sub 100 de cazuri noi. Numărul pacienților internați în spitale este de 2565, remarcându-se o ușoară creștere față de ziua precedentă, potrivit adevărul.ro.
„2 din 3 care s-au vaccinat nu şi-au făcut încă boosterul”
Octavian Jurma a declarat eșecul campaniei de vaccinare, căci două persoane din trei nu și-au făcut doza booster. Acesta a de părere că România s-a grăbit cu „relaxarea”, dar nu și cu „vaccinarea”, ceea ce face varianta Omicron mult mai periculoasă.
„Mă îngrijorează însă că 2 din 3 care s-au vaccinat nu şi-au făcut încă boosterul. Avem doar 13% din populaţie cu boosterul făcut deşi 42% s-au vaccinat. Acest simplu fapt este un eşec al eşecului campaniei de vaccinare. Eşecul asumat oficial al campaniei de vaccinare face ca Omicron să ucidă de două ori mai mulţi oameni în România decât în ţările cu rată mare de vaccinare pe care ne grăbim să le imitam cu relaxarea, dar nu şi vaccinarea”, scrie Jurma.
Cercetătorul a mai adăugat că noile variante ale Omicron atacă imunitatea naturală și pentru a ține pasul cu acestea este nevoie de vaccinare.
„Din păcate, imunitatea naturală este deja complet depăşită odată cu apariţia noilor versiuni ale Omicron. Noi încă ne luptam cu BA.2, în vreme ce Omicron este deja la BA.2.10 şi au început să apară şi recombinările. Avem nevoie de vaccin să ţinem pasul cu pandemia”, conchide Octavian Jurma.
Măsurile de izolare anti-COVID, înăsprite în Shanghai
China a decis să înăsprească măsurile anti-COVID, în contextul în care țara se confruntă cu o creștere a cazurilor de infectare. Totuși, la nivel mondial, China este recunoscută pentru politica s-a „0 COVID” pe care a implementat-o în cursul pandemiei.
După ce inițial s-a recurs la testarea în masă a populației, China vine cu noi măsuri anti-COVID în Shanghai. Începând de sâmbătă, aproape toți cei 25 de milioane de locuitori ai Shanghaiului au fost izolați în cursul zilei de sâmbătă.
În capitala economică a Chinei s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de cazuri de infectare, iar în acest context autoritățile au impus noi măsuri. Totuși, acestea sunt privite cu teamă de populație, în special de părinții care se tem că vor fi separați de copiii lor.