O bătrână din Vaslui în vârstă de 81 de ani, snopită în bătaie pentru 235 de lei
O femeie în vârstă de 81 de ani din județul Vaslui a fost tâlhărită și bătută de patru tineri pentru suma de 235 de lei, scrie bzv.ro.
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Secției de Poliție Rurală 4 Huși au fost identificați Mihai STAN, în vârstă de 27 ani, Aurel STAN, de 26 ani, Nela IFTENE, de 18 ani și Florina ANDREI, de 16 ani, toți din comuna Pădureni. Polițiștii au stabilit faptul ca cei patru tineri au pătruns fără drept în locuința bătrânei, forțând ușa de acces. Proprietara a fost trezită de zgomot, moment în care a fost lovită și amenințată cu acte de violență. Tinerii au căutat banii în casă și au sustras 235 lei și băuturi alcoolice. Cei patru au fost reținuți pentru 30 de zile.
Femeii i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul municipal Huși, stabilindu-se și faptul că are nevoie de 45 zile de îngrijiri medicale.