O bucată de drum național, din județul Alba, s-a surpat din cauza ploilor. Pericol pentru traficul rutier

O bucată de drum național, din județul Alba, s-a surpat din cauza ploilor. Pericol pentru traficul rutier
Sursa foto: Facebook/ Vasile Morariu

O bucată de drum de circa 100 de metri din DN74A s-a surpat din cauza ploilor din ultimele zile, în localitatea Cărpiniș, din comuna Roșia Montană, județul Alba. Circulația se desfășoară pe un singur sens și traficul este restricționat pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone.

Trafic restricționat

Infotrafic anunță că pe DN74A, Abrud-Boncești, la kilometri 8+500 de metri, carosabilul s-a surpat pe sensul către Abrud, conform Ziare.com.

Traficul se desfășoară pe sens alternativ și este dirijat prin semafoare, iar autovehiculele mai mari de 7,5 tone nu au permisiunea de a circula pe acest drum.

Drumarii făceau lucrări

Viceprimarul din Roșia Montană, Vasile Morariu, anunță că drumarii lucrau la corul drumului atunci când s-a surpat.

„Erau lucrări în desfășurare. Au săpat sub bandă și banda s-a rupt până la linia albă. Am solicitat celor de la drumurile naționale să ia măsurile necesare pentru evitarea unui accident”, a transmis viceprimarul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`