O femeie a încercat să se sinucidă, aruncându-se în fața trenului împreună cu un copil pe care îl ținea în brațe

O femeie a încercat să se sinucidă, aruncându-se în fața trenului împreună cu un copil pe care îl ținea în brațe
Foto: B1 TV

UPDATE 18:20 – Femeia cu fiul ei, care s-au aruncat în fața unui tren, au supraviețuit, însă au fost grav răniţi şi transportaţi de urgenţă la spital. Femeia se află în comă, și ar avea un picior amputat, potrivit presei locale, în timp ce copilul său, în vârstă de cinci ani, se află într-o stare mai bună, deşi i-au fost amputate ambele picioare.

Deocamdată nu se ştie din ce motive aceasta ar fi recurs la gestul extrem. Poliţia face cercetări pentru a stabili dacă victima a dorit într-adevăr să se sinucidă împreună cu copilul sau a căzut accidental pe şine.

O femeie a încercat să se sinucidă în Câmpulung Moldovenesc. Ea s-a aruncat în fața trenului împreună cu un copil de 6-7 ani pe care îl ținea în brațe, informează B1 TV. Ambii au fost transportați la spital.

Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava, a declarat că femeia are funcțiile vitale slabe și că medicii nu se pot pronunța în acest moment asupra șanselor ei de supraviețuire. La rândul său, copilul a suferit răni la o mână și la un picior.

Circulația va fi reluată în zonă după ce se va termina ancheta de la fața locului.

O femeie cu un copil în brațe s-a aruncat în fața trenului

Urmăriți B1TV.ro și pe
`