Caz iresponsabil în Dâmbovița! O femeie a dorit să facă o farsă Poliției Române și se pare că a reușit. Aceasta a apelat numărul de urgență 112, anunțând oamenii legii că se află în pericol.
Mai exact, aceasta le-a spus autorităților că soțul ei o agresează și că se află într-o mașină, pe autostrada A2. După acest anunț, femeia a închis telefonul, la care nu a mai răspuns timp de două ore.
Poliția a răspuns prompt apelului și a plecat în căutarea presupusei victime. Femeia a fost identificată încă din timpul apelului. Astfel, autoritățile din Dâmbovița au colaborat cu cele din Constanța, în acest caz.
Timp de două ore, oamenii legii au încercat să dea de femeia, pusă pe șotii. Au fost la ea acasă, au luat legătura cu vecinii, însă nimic. După cele două ore, în care poliția a încercat să o găsească, consumând resurse importante, femeia a răspuns la apelurile rudelor și a recunoscut că totul fusese doar o glumă.
Pentru faptul că a dorit să fie glumeață, femeia va trebui să scoată din buzunar 2.000 de lei, potrivit observator news. Astfel de cazuri, de glume, făcute într-un mod de iresponsabil, sunt taxate de autorități, deoarece în tot timpul pierdut, există oameni care au cu adevărat nevoie de ajutor.