O fetiță de 2 ani din Iași a murit, după ce a fost lăsată nesupravegheată în cadă

Publicat: 13 09. 2021, 11:50
Actualizat: 13 09. 2021, 14:10
Foto simbol: Facebook @ SMURD

O fetiță de 2 ani din Iași a murit după ce a fost lăsată nesupravegheată în cada plină cu apă.

Ea a ajuns în comă, în urmă cu câteva zile, la un spital din Iași, iar mama le-a spus medicilor că fetița s-a înecat în cadă.

Polițiștii ieșeni au fost sesizați, pe 8 septembrie, de către reprezentanții unui spital, că o fetiță de 2 ani a fost adusă acolo de mamă.

Femeia le-a spus medicilor că a lăsat fetița nesupravegheată, aproape 3 minute, în cada cu apă, iar când s-a întors, copilul era inconștient, scrie Ziarul de Iași.

„Aceasta le-ar fi declarat cadrelor medicale că ar fi lăsat-o nesupravegheată pe minoră pentru aproximativ 3 minute în cada cu apa, iar când a revenit a găsit copilul inconștient”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Copila a murit, duminică noaptea, la spital și a fost dispusă efectuarea necropsiei.

În cauză polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași efectuează cercetări pentrut luarea măsurilor care se impun.