O fetiță de 8 ani a fost salvată la limită de la înec, într-un Aquapark din Galați. „Nu mai respira”

O fetiță de 8 ani a fost salvată la limită de la înec, într-un Aquapark din Galați. „Nu mai respira”
Sursa foto: unsplash

O fetiță de 8 ani a fost salvată chiar în ultimul moment de la înec, într-un Aquapark din Galați. Un bărbat a observat-o la timp și a intervenit înaintea salvamarului.

Copila a venit cu bunica la piscină și a intrat în cea destinată adulților, fără să știe să înoate, iar apa era cu mult peste înălțimea ei, informează știrileprotv.

Bărbatul a reacționat înaintea salvamarului

Un bărbat de 43 de ani a fost primul care a reacționat, chiar și înaintea salvamarului, și a reușit să salveze fata, care nu mai respira în momentul în care a fost scoasă la suprafață.

„Eram în apă, mă uitam după copiii mei și-n momentul ăla am văzut o umbră în apă. Băi, ce se întâmplă acolo?!? Am scos fetița din apă și am încercat s-o salvăm cu toții. Nu mai respira. Am apăsat-o pe piept ca să scoată apa din gură. A fost un băiat care era pe lângă noi care era medic, asistent, nu știu ce era, și m-a ajutat să salvăm fetița”, a declarat un martor.

Fata a fost readusă la viață

După ce a fost scoasă din apă, fata a fost preluată de salvamar și personalul medical, care au adus-o la viață. Ea a fost transportată de SMURD la spitalul de pediatrie unde a fost stabilizată.

Tot la piscină, un copil care alerga pe o pasarelă, s-a împiedicat și a căzut, astfel și-a rupt mâna.

Reprezentanții aquaparkului spun că locul are personal de salvare și indicatoare care avertizează potențialele pericole, iar însoțitorii copiilor mici trebuie să îi supravegheze permanent.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`