O fostă doctorandă a acuzat un profesor de la Universitatea Babeș-Bolyai că i-a plagiat în întregime lucrarea
Un profesor universitar de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj este acuzat de o fostă doctorandă că i-ar fi plagiat lucrarea de doctorat, coordonată chiar de acesta, informează Mediafax.
Valeria Gîdiu, fost doctorand la UBB, care acum este lector universitar, a depus o plângere la Rectoratul Universității în atenția Comisiei de Etică a universității, dar și la Decanatul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA). Mai mult, aceasta cere să se retragă de pe piață cartea care conține lucrarea sa de doctorat, publicată de profesorul acuzat de plagiat.
Tânăra a descoperit cartea în timpul unei vizite la Târgul de Carte Gaudeamus și a rămas neplăcut surprinsă când a văzut că numele ei apare doar ca referință bibliografică.
”Sunt revoltată de această situație de plagiat. Eu am susținut în ianuarie 2012 teze de doctorat cu titlul ”Academia de înalte studii comerciale și industriale Cluj – Brașov 1920 – 1950”, coordonator științific fiind profesorul universitar Gheorghe Popescu, de la FSEGA. Ulterior, în același an, am publicat teza în două volume la Editura Grinta, acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior. Cu ocazia Târgului de Carte Gaudeamus am descoperit, sâmbătă, la standul Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir”, o carte cu același titlu, dar semnată Gheorghe Popescu și alți trei autori, apărută în anul 2013. Am făcut o comparație între cele două cărţi şi am fost neplăcut surprinsă să constat că textul din volumul meu coincide în totalitate, inclusiv ca referinţă bibliografică, cu textul din cartea cumpărată. E incredibil. Nu m-a consultat şi nici nu m-a anunţat nimeni dintre autorii cărţii cu privire la publicarea acesteia. Numele meu nu apare pe lista autorilor, ci doar în «Cuvântul Înainte», undeva la pagina 8, unde se face referire la teza mea de doctorat. Eu sunt, aşadar, o referinţă bibliografică. Am depus o plângere la Rectoratul UBB, în atenţia Comisiei de Etică a universităţii, dar şi la Decanatul FSEGA”, a declarat Gîdiu pentru sursa citată.
Aceasta e precizat că așteaptă să fie retrasă de pe piață cartea lui Gheorghe Popoescu.
”Eu nu știu să mai fi făcut cineva așa ceva. Dincolo de furtul intelectual, nu cred că poate fi numit profesor. Menirea unui profesor este alta și nu cred că un profesor trebuie să facă așa ceva”, a mai spus fosta doctorandă.
Alți doi autori care apar în carte sunt Radu Danciu, decanul Facultății de Știința Economice a Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir”, și Tudor Popescu, fiul lui Gheorghe Popescu.
Profesorul Gheorghe Popescu nu a putut fi contactat pentru a răspunde acestor acuzații.