O mamă din Vâlcea, însărcinată cu al 12-lea copil

Publicat: 14 10. 2016, 22:04
foto:wordpress.com

O mamă din Vâlcea, pe numele ei Marinela Stoian, în vârstă de doar 41 de ani, este însărcinată cu cel de-al 12-lea copil și spune că va mai naște atâția câți îi dă Dumnezeu.

Femeia, care este împotriva metodelor contraceptive, a mai adus pe lume alți 11 copii, fără asistență medicală, iar peste câteva luni va naște pentru a 12-a oară, precizează Libertatea.

Deși trăiește la limita existenței, într-o casă din chirpici și mult prea mică pentru atâtea suflete, Marinela spune că nu se va despărți de copiii ei.

„Mâncăm ce-o fi şi ce avem. Bărbatul meu munceşte cu ziua, avem şi alocaţiile, ne descurcăm cu greutate. Nu vreau să-mi dau copiii de lângă mine. Aşa cum am putut i-am crescut şi îi cresc. Suntem ortodocşi, nu pocăiţi sau altă religie. Îmi iubesc toţi copiii şi am grijă de ei: spăl, gătesc, îi trimit la grădiniţă şi la şcoală”, a spus femeia.

Deși nu au foarte multe lucruri, soții Stoian nu se plâng, nu se vaită și nu cerșesc, încercând să muncească atât cât pot pentru a-și asigura traiul de zi cu zi.

Primarul satului vâlcean a promis că se va interesa dacă femeia ar putea primi un ajutor de la stat și că va lua legătura cu președintele Consiliului Județean Vâlcea.