O nouă moarte suspectă în rândul angajaților de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Ministerul Sănătăţii a deschis o anchetă
Trei morți suspecte, în mai puțin de o lună, în rândul angajaților de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Este vorba despre doi tineri rezidenți, în vârstă de 28, respectiv 31 de ani, și un brancardier de 54 de ani a făcut infarct.
În contextul în care colegii tinerilor vorbesc despre burnout şi despre cum, pe anumite secții, cadrele medicale au ture și de câte 35 de ore, decesele nu pot fi privite drept simple coincidențe tragice. Deşi conducerea unităţii medicale neagă că ar putea fi vorba despre suprasolicitare, Ministerul Sănătăţii a deschis o anchetă.
Noaptea trecută, la puțin timp după ce a ieșit din tură, un brancardier de 54 de ani, angajat al Spitalului „Sfântul Spiridon” a făcut infarct și a murit.
„Rămâne să vedem dacă există o relaţie între modul în care şi-au desfăşurat ei activitatea, o eventuală suprasolicitare şi această evoluţie nefericită”, a transmis Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, potrivit Observator News.
Cei doi medici rezidenți avuseseră cu puțin timp înainte de deces COVID
Atât George Ştefan Tilă și Emanuel Mirel Luca, medicii rezidenți care s-au stins din viață, cât și mulți alți colegi de-ai lor s-ar fi infectat recent cu COVID şi gripă. Pentru că nu puteau lipsi, au continuat să lucreze, dar cu măşti.
Ambii rezidenţi sunt foşti olimpici şi erau printre cei mai apreciaţi în clinica de gastroenterologie a spitalului, acolo unde ambii lucrau. George Tilă, aflat în ultimul an de rezidențiat, se pregătea să devină medic specialist, la Bârlad, unde făcea deja gărzi. Emanuel Luca se pregătea de nuntă. Pe paginile lor de socializare, colegii şi pacienţii le-au mulţumit pentru munca lor.
Sfârșitul tragic al celor doi rezidenţi de la Spitalul din Iaşi a fost urmată de o altă veste fulgerătoare. Un brancardier de 54 de ani a murit în urma unui infarct, la puțin timp după ce a ieșit din tură. Prezumția celui de-al treilea deces este similară cu a morții celor doi tineri și are în centru extenuarea de la locul de muncă.
Cauzele exacte ale celor trei morţi urmează să fie stabilite după analizele medicilor legişti.