O primărie din județul Hunedoara a plătit aproape 90.000 lei pentru un pod care nu a mai fost terminat / Cazul a ajuns în atenția procurorilor

Publicat: 05 06. 2025, 20:11
Sursa foto: Pixabay

Primăria comunei Șoimuș, din județul Hunedoara, a plătit unei firme aproape 90.000 de lei pentru a efectua lucrări la un pod, fără ca acestea să aibă loc în totalitate.

Deși au alocat suma totală necesară pentru efectuarea lucrărilor, oficialii nu au fost să verifice dacă acestea corespund cu proiectul, potrivit Agerpres.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a deschis un dosar penal in rem pentru suspiciuni de abuz în serviciu și fals în înscrisuri.

În perioada ianuarie – iulie 2023, funcționari ai Primăriei Șoimuș ar fi efectuat o plată de 89.554,77 lei către o societate comercială, pentru lucrarea „Reparație pod și zid de sprijin în Boholt, lângă gospodăria nr. 22”. Ulterior s-a constatat că lucrările nu au fost executate integral.

Investigația face parte din Operațiunea JUPITER, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române.

„În cursul zilei de 05.06.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, împreună cu organele de cercetare penale ale I.P.J. Hunedoara – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva într-un comunicat de presă.