O româncă a cucerit Roma cu păpuşi făcute manual. „Eu lucrez păpuşi decorative. Nu caut modele, ci mă bazez doar pe imaginaţia mea” (FOTO)

Publicat: 21 03. 2016, 14:32
Foto: adevarul.ro

Nicoleta Merchea lucrează manual păpuși, iar succesul său nu a întârziat să apară. Femeia și-a descoperit pasiunea la care nu poate renunța nici măcar o zi, potrivit adevarul.ro.

Femeia, în vârstă de 51 de ani, trăiește în Italia de 20 de ani, alături de soțul ei. După ce a profesat în mai mult domenii, Nicoleta a decis să se întoarcă în România.

„Toată vara trecută, cât a fost cald, am lucrat la căsuţa noastră ca-n poveşti de la Ţifeşti, iar în toamnă, când a venit frigul, m-am retras la apartamentul din Focşani. Şi pentru că nu aveam ce face, am considerat că trebuie să mă apuc de ceva. Am început cu mici picturi pe lemn şi ceramică, cu care să împodobesc casa, apoi am confecţionat nişte perne, dar nu eram mulţumită, nu era ce-mi doream. Ştiu să lucrez la maşina de cusut, iar în tinereţe îmi făceam singură pantaloni şi rochii. Într-o seară, mi s-a inoculat ideea de a realiza o păpuşă, aşa că mi-am stricat nişte rochii şi aşa a pornit totul. Era imediat după Revelion”, a declarat Nicoleta.

Nicoletei i-a luat o zi întreagă să facă prima păpușă, iar după ce a văzut rezultatul, a început să facă tot mai multe. Femeia folosește ață de cusut, nasturi și melasă.

„Eu lucrez păpuşi decorative. Nu caut modele, ci mă bazez doar pe imaginaţia mea. Nu m-a interesat modernismul, ci să fie cât se poate de originale. La hăinuţele tricotate am folosit chiar lână vopsită natural, cu sfeclă roşie, boia, vopsea din rugină. Ideile îmi vin parcă puse cu furca şi nu mi-am planificat nimic pentru ce o să fac a doua zi. Totul este pe inspiraţia de moment”, spune Nicoleta.

Academia Română din Roma a organizat, în colaborare cu Asociaţia Profesioniştilor Români şi Italia, o expoziţie dedicată Zilei Femeii, la care a fost prezent şi ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Dan Stoienescu. A fost o expoziţie cu vânzare, iar păpuşile Nicoletei au făcut senzaţie printre cei prezenţi.