O șoferiță băută, implicată într-un accident grav. A rămas blocată între fiare

Publicat: 03 04. 2024, 12:40
Actualizat: 03 04. 2024, 12:40
Foto: Pixabay.com

O șoferiță băută a fost implicată într-un accident grav, marți seara, în comuna Balotești, din județul Ilfov. A fost rănită și transportată la spital.

Ce alcoolemia avea tânăra

Accidentul s-a produs în jurul orei 20.34, pe șoseaua Unirii din Balorești. Echipajele au ajuns în scurt timp la fața locului și au găsit două mașini avariate, conform observatornews.

Tânăra a rămas blocată între fiarele mașinii, iar pompierii au extras-o. Avea răni și a fost transportată la Spitalul Elias din București.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar femeia avea o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă verificările în acest caz pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.