O vedetă din România a împărtășit pe Blog, întâmplarea neplăcută de care a avut parte când s-a dus pentru prima dată la Therme, cel mai mare complex de relaxare, wellness și entertainment cu ape termale din Europa.
Tily Niculae a avut o experiență mai puțin plăcută, din câte povestește aceasta, mizeria și nepăsarea sunt la ordinea zilei.
”Nu a fost chip să pot intra și atunci am optat pentru bazinul cu sare! Acolo m-am luat cu mâinile de cap! Pahare lăsate pe marginea bazinului, Și nu, nu îmi spuneți că erau ale oamenilor! Am băltit vreo 15 minute, plecau și veneau alții, dar nimeni nu și le revendica! De personal care să strângă nici nu mai spun!”
Actrița vorbește și despre toaletele nefuncționale sau murdare și despre microbii care sunt plimbați din baie în piscină.
”Însă toate s-au încheiat când am ieșit din bazinul cu apă sărată. Brusc mă mânca pielea!! M-am luat cu mâinile de cap când am văzut toaleta nefucțională, coada din fața ușii, dar mai ales oamenii care se plimbau cu atâta relaxare în picioarele goale!”
”Mi-am dorit să mă duc și prin zonele cu mâncare, însă mi se tăiase cheful. Dacă baia arăta așa, ce așteptări să am la bucătărie!” afirmă Tily Niculae
Aceasta nu este singura problemă întâmpinată atunci când românii aleg să petreacă o seară relaxantă la Therme. Recent, a fost un incident la complexul de agrement. Un bărbat a ajuns de urgenţă la spital, după ce s-a tăiat în timp ce se dădea pe tobogan. Reprezentanţii complexului spun că investighează ce s-a întâmplat şi susţin că personalul medical din centru i-a acordat îngrijiri tânărului accidentat. (DETALII AICI)