Octavian Jurma: Testarea, problema numărul 1. În mod cert astăzi am avut peste 35.000 de infectări, problema e că avem loc de creștere. În două săptămâni vom vedea peste 15.000 în raportările oficiale (VIDEO)

Octavian Jurma: Testarea, problema numărul 1. În mod cert astăzi am avut peste 35.000 de infectări, problema e că avem loc de creștere. În două săptămâni vom vedea peste 15.000 în raportările oficiale (VIDEO)
Foto: Octavian Jurma / Facebook

Octavian Jurma, medic și cercetător, s-a arătat de părere că bilanțul real al infectărilor este mult mai mare decât cel oficial, însă, spune el, chiar și așa vom ajunge la peste 15.000 de cazuri pe zi în termen de două săptămâni. „Problema e nu că prognozele se fac pe baza numărului oficial raportat de cazuri, ci și că toate măsurile se iau în raport cu aceste cazuri, astfel încât, dacă noi nu testăm, putem menține în mod artificial incidența jos, cum s-a întâmplat de altfel în vară”, a spus el la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, vineri seară, pe B1 TV.

Octavian Jurma, pe B1 TV: „În două săptămâni o să vedem cu siguranță peste 15.000 de cazuri pe zi. Discutăm de cazurile raportate oficial”

Întrebat cum arată lucrurile având în vedere că, potrivit Medlife, numărul real de cazuri ar fi fost astăzi de cinci ori mai mare decât cel oficial, Octavian Jurma a explicat: „Acest raport conservator de 1 la 5 a fost recunoscut încă de finalul anului trecut, nu s-a schimbat deloc, mai degrabă a mers spre 1 la 7 poate chiar, dar în mod cert astăzi am avut peste 35.000 de cazuri de infectări. Problema este că avem loc de creștere, chiar și cu 35.000 de cazuri pe zi, putem să mergem în sus. Dacă calculăm așa foarte estimativ că nu știm exact cam care este populația disponibilă, chiar dacă ar fi doar încă un milion de oameni care se pot infecta oficial, deci încă 5 milioane care se infectează în total, vedeți că tot avem loc să atingem și mai mult de 15.000, putem să mergem chiar spre 30.000, 40.000 de cazuri pe zi înainte să vedem o coborâre din cauză că am ajuns la etajul de sus, ne-am dat cu capul de plafon, ca să spunem așa, în cazul în care nu luăm nicio măsură”.

„Estimările colonelului Gheorghiță, pe baza căruia am încercat și eu să văd care este curba la care ei se uită, corespundea a ceea ce noi numeam la începutul lunii august un scenariu de coșmar – acum a devenit un scenariu realist și așteptările lui s-au mutat înspre noi, în continuare 15.000 de cazuri s-ar putea să vedem încă de săptămâna viitoare. Săptămâna viitoare cu siguranță vom depăși 10.000 de cazuri și în două săptămâni o să vedem cu siguranță peste 15.000 de cazuri pe zi. Discutăm de cazurile raportate oficial. Restul sunt doar speculații și noi, în general, toate prognozele le facem pe baza numărului oficial de cazuri. Problema e nu că prognozele se fac pe baza numărului oficial raportat de cazuri, ci și că toate măsurile se iau în raport cu aceste cazuri, astfel încât, dacă noi nu testăm, putem menține în mod artificial incidența jos, cum s-a întâmplat de altfel în vară, când noi am pus Grecia pe lista roșie, dar aveam tot patru decese pe zi ca grecii, la ei erau 2.500 de cazuri, la noi erau 200 de cazuri. E puțin probabil ca la noi tulpina să fi fost atât de diferită de ucigașă față de greci, mai degrabă testarea a fost și rămâne problema noastră numărul 1”, a adăugat Octavian Jurma.

Ultima oră
23:58 - Guvernul se va reuni luni pentru a remedia situația școlilor private. Dan Vîlceanu: Se mai întâmplă asemenea lucruri. E fost o eroare, pur și simplu
23:43 - Gabriela Firea: PNL a pierdut alegerile, dar pune condiții. Noi nu suntem umbrela lor / Nu e adevărat că eu, Grindeanu și Tudose împingem PSD la guvernare (VIDEO)
23:21 - Anca Dragu: Întâlnirea de luni Ciucă – Cioloș nu e una de negociere. PNL şi PSD împing spre un cabinet minoritar. USR nu susține un astfel de guvern
22:52 - Loteria de Vaccinare, a patra extragere săptămânală. Care e numărul câștigător al marelui premiu de 100.000 de lei
22:35 - CSM: Noile restricţii anti-COVID nu se aplică instanţelor şi parchetelor
22:24 - Florin Roman (PNL): Am refuzat o eventuală intrare în Guvern acum a PSD / Sper ca la USR să nu găsim oameni care ne înjură toată ziua pe noi și pe președintele Iohannis sau care ne acuză că ne-am luat cu X sau cu Y (VIDEO)
21:54 - Accesul în sediile ANAF se va face doar cu certificat verde COVID, începând de luni
21:40 - Cristian Diaconescu (PMP), despre criza politică: Partidele stau cu ochii pe sondaje și sunt mai specialiste în ce trebuie să facă ceilalți (VIDEO)
21:17 - Protest în Capitală. Oamenii manifestează împotriva restricțiilor și vaccinării (VIDEO)
20:56 - Valeriu Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală e de 40% la populaţia adultă. Până la sfârşitul anului, sperăm să atingem pragul de imunizare colectivă prin vaccinare