Om de afaceri care promitea intervenții la ofițeri SRI sau judecători, reținut de DNA: Bărbatul ar fi primit mită peste 1 milion de lei
Un om de afaceri care a primit peste un milion de lei de la un altul căruia îi promitea intervenţii la ofiţeri SRI, judecători şi lucrători ANAF pentru favorizarea acestuia a fost reţinut, miercuri, de procurorii DNA Constanţa, informează Mediafax.
Omul de afaceri, pe numele său Gabriel Costin Şocarici, administrator al unor societăţi comerciale, a fost reținut pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor și urmează să fie prezentat unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa în cursul zilei de joi.
În luna decembrie 2014, susțin anchetatorii, Gabriel Șocarici a pretins de la un om de afaceri (denunţător în cauză) suma de 500.000 de euro, în trei tranşe, din care în lunile decembrie 2014 şi ianuarie 2015, a primit sumele de 594.507 lei, 535.152 de lei, precum şi un bilet la ordin în valoare de 98.000 lei.
Acesta îi spunea omului de afaceri că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul ANAF şi asupra unor lucrători SRI, pe care îi poate determina să îi asigure o situaţie favorabilă acestuia din urmă.
Procurorii precizează că atât omul de afaceri, cât şi societăţile comerciale pe care le administra au făcut obiectul unor verificări financiar-fiscale, iar ulterior al unei proceduri judiciare.
În acelaşi context, Şocarici a afirmat că are influenţă şi asupra unor magistraţi judecători din cadrul Tribunalului Ialomiţa, unde denunţătorul fusese trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni economice.
Suma de bani primită, respectiv 1.129.659 de lei, a fost disimulată de către Şocarici sub forma unor relaţii comerciale fictive cu firmele controlate de denunţător.