Omar Hayssam, dezvăluiri din pușcărie: Am plătit scump pentru răutatea mea. Aș vrea să trăiesc dincolo de gratii. Nu visesz să mă răzbun, sunt chit cu viața
Omar Hayssam, omul acuzat că ar fi fost implicat în răpirea jurnaliştilor în Irak în 2005, face noi dezvăluiri de după gratii. Hayssam povesteşte într-o postare pe Facebook că a stat tot timpul printre oamnei, de la președinți și ambasadori la oameni de rând, săraci.
“Am petrecut toată viata printre oameni: preşedinți, ambasadori, şoferi, muncitori, intelectuali, negustori, bogați, săraci… E interesant că, deşi mai uit numele câte unui demnitar, n-am uitat niciodată numele oamenilor simpli. Cred în prietenie. Cea care pleacă din suflet şi merge dincolo de bani şi interese, de politică, religie, de granițe şi cultură”, scrie sirianul.
Hayssam se consideră un om singur acum: „Sunt închis în regim de maximă siguranță cu grad sporit de risc. Când ies la plimbare sunt singur cu cerul de dincolo de grilaj. Când merg la chioşc, mă conduc mascați înarmați, ca nu cumva să arunc în aer magazia cu eugenii sau să asasinez gestionarul cu o sticlă de suc… O singurătate asistată”.
Hayssam spune că celorlalți deținuți le este teamă de el fiindcă a fost prezentat ca fiind un terorist periculos.
“În celulă stau cu alți deținuți, condamnați pentru fapte grave. Nu apuc să-i cunosc prea bine. La început le stânjenesc veghea şi le tulbur somnul, fără să vreau. Le inspir teama de a nu-i omorâ, ca doar toți ştiu ca sunt un terorist periculos. Când le trece neliniştea, începem să vorbim. Până să ne împrietenim, sunt schimbați şi aduşi alții noi cu care o iau de la capăt.
Neputând să mă apropii prea mult de oameni, mă apropii de mine însumi. Mă cunosc din ce în ce mai bine. Îmi vin întrebări şi mai greu uneori, vin şi răspunsurile la ele.
M-am întrebat dacă sunt un om bun sau rău. De tine însuți nu te poți ascunde. Dacă pe ceilalți îi poți minți, propriul sine e un închizitor greu de păcălit. Am fost şi bun şi rău. Acum nu sunt nicicum. Pot păcătui doar cu gândul. Iar gândurile mi le stăpănesc împăcat”, afirmă Omar Hayssam.
“Am fost rău. Am facut multe rele”, adaugă acesta. “Pentru bani, pentru glorie, din joaca, din prostie… Am avut o grandomanie care m-a pierdut, dar pe care n-o pot condamna. Aşa am fost toți, aşa suntem. Nu numai eu am pus pe perete poze cu mine şi cu preşedinți. Toți cei care au avut şi-au expus orgoliul lor tipărit”, mărturisește sirianul.
“Răutatea mea se măsoara în multe chipuri. Am plătit pentru ea. În acest moment, cred ca sunt chit cu viața. Am plătit scump toate greşelile. As vrea să trăiesc din nou dincolo de gratii. Nu visez să mă răzbun, să fac rău, să dobândesc satisfacții bolnave, necuvenite. Nici nu vreau să-mi exprim iertarea lăudându-mă cu generozitatea mea. Vreau să uit ce-am făcut şi ce rău mi s-a facut.
Dacă trăiesc să fiu eliberat, o să fiu un om bun si rău, rău şi bun, dar o să-mi țin răutatea departe de semeni şi bunătatea la vedere…”, conchide Hayssam.