OMS: Riscul ca varianta Omicron a COVID-19 să se răspândească în Europa este foarte ridicat. România pregătește primele măsuri

Publicat: 27 11. 2021, 09:16
Actualizat: 27 11. 2021, 10:34

Europa se pregătește de un nou val devastator de infectări cu COVID-19. De data aceasta, continentul ar putea fi lovit de noua tulpină de coronavirus depistată în Africa de Sud. Reprezentanții Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor confirmă că riscul ca aceasta să ajungă în țările europene este „de la ridicat la foarte ridicat”.

Până acum, tulpina, denumită Omicron, a mai fost depistată în Botswana, Israel, Hong Kong şi în Belgia. Noua variantă de coronavirus, denumită inițial B.1.1.529, prezintă zeci de mutații la nivelul proteinei Spike.

Tulpina „super-mutantă” a fost clasificată vineri drept „variantă de îngrijorare” de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) și a primit numele de Omicron.

Evaluăm probabilitatea ca Omicron să ajungă în UE și să se răspândească în comunitate ca fiind mare. În condițiile în care și varianta Delta are o recrudescență în spațiul comunitar, impactul și posibila răspândire ulterioară a Omicron ar putea fi foarte crescută. În concluzie, nivelul general de risc asociat cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 este evaluat ca fiind de la ridicat la foarte ridicat”, arată Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor.

Statele membre ale Uniunii Europene au hotărât să suspende temporar legăturile aeriene cu Africa de Sud după depistarea unei noi variante a coronavirusului. Restricţiile vizează Africa de Sud, Botswana, Lesotho, Mozambic, Namibia şi Zimbabwe.Noua variantă detectată în Africa de Sud prezintă mutaţii multiple la proteina spike, care ajuta vaccinul să descopere virusul, şi are potenţialul de a fi extrem de contagioasă. Până acum tulpina a fost depistată în Africa de Sud, Botswana, Belgia, Hong Kong și Israel.

Varianta a fost semnalată pentru prima dată OMS-ului de către Africa de Sud, la 24 noiembrie 2021. Noua variantă are potenţialul de a fi extrem de contagioasă, de până la 4 ori mai mult decât varianta Delta, deci de 12 ori mai contagioasă decât varianta inițială.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Noi restricții în România, din cauza variantei COVID Omicron

Noua tulpină africană va aduce noi restricții în țara noastră. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că sunt pregătite măsuri în România în contextul alertei generate de posibila extindere a variantei noi de coronavirus din Africa de Sud. De altfel, premierul are și o întâlnire cu noul ministru al Sănătății Alexandru Rafila vineri dimineață.
„Guvernul României este la curent clipă de clipă cu evoluţia pandemiei în plan naţional şi internaţional. Mă voi consulta cu factorii decizionali din România şi vom anunţa în cel mai scurt timp posibil măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane a SARS-CoV-2”, a declarat prmeierul.

Aceasta este a cincea variantă de la începutul pandemiei care a fost declarată de Organizația Mondială a Sănătății.