HALUCINANT, la Vaslui: Bărbat reținut pentru VIOLUL SOȚIEI și celor patru FIICE. „Ginerele”, complice, reținut și el

Publicat: 26 05. 2019, 19:21
Foto: Pixabay

Un bărbat în vârstă de 50 de ani şi concubinul uneia dintre fiicele sale au fost arestaţi preventiv pentru viol, relatează Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul de 50 de ani şi-ar fi violat soţia şi cele patru fiice, cu vârste cuprinse între 13 şi 20 de ani. Concubinul fiicei mai mari, un bărbat în vârstă de 47 de ani este, la rândul său, acuzat deviolarea celortrei surori minore ale acesteia.

„În cauză, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol. Atât bărbatul de 50 de ani, cât şi concubinul fiicei sale au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi ulterior arestaţi preventiv”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.