Regina Elena se întoarce, vineri, acasă, pentru totdeauna. Mama şi fiul ei, Regele Mihai, vor sta, din nou, împreună, în eternitate. Osemintele Reginei Mamă, Elena, vor fi repatriate şi reînhumate în noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş, în locul unde se odihnesc Regele Mihai şi soţia sa, Regina Ana. Osemintele vor fi aduse din Elveţia, de la Lausanne, cu o aeronavă militară, în jurul orei 11.00. Astfel, fiica Regelui, Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei, îndeplineşte cea mai mare dorinţă a tatălui său: aceea de a-şi dormi somnul de veci lângă mama sa. Odată cu repatrierea osemintelor Reginei Elena, vor avea loc funeralii naționale. Familia Regală a anunţat doliu naţional timp trei zile.
Avionul militar va ateriza, la ora 11:00, pe Aeroportul Internațional Otopeni şi se va opri în fața Salonului Oficial, unde se vor afla Majestatea Sa Margareta, Principele Radu şi principesele Sofia și Maria.
La ceremonie, va fi prezent şi Înalt Prea Sfinţia Sa, Mitropolitul Iosif, care va oficia slujba de la aeroport.
Opt militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” vor scoate sicriul din aeronavă. De asemenea, va fi intonat imnul regal.
La ora 12:00, cortegiul va ajunge la Palatul Elisabeta, iar la ora 12:48, cortegiul funerar va pleca spre Curtea de Argeș.
În anul 1921, Elena, prinţesă a Greciei şi a Danemarcei, s-a căsătorit cu Principele Moştenitor Carol al II-lea.
În 1925, Carol al II-lea a renunţat, însă, la prerogativele sale regale pentru a rămâne în străinătate, cu amanta. Elena a divorţat de Carol, în timpul primei domnii a Regelui Mihai, iar Carol a forţat-o să plece din România. Despărţirea forţată de mama sa, de la vârstă fragedă, avea să lase urme adânci, pentru toată viaţa, în inima Regelui Mihai. Chiar dacă se vedeau rar, legătura de sânge nu s-a rupt niciodată. Regele a moştenit de la mama sa modestia, blândeţea, dar şi mândria.
În exil, Elena s-a stabilit la Florența. După ce Carol al II-lea a fost înlăturat, Ion Antonescu i-a cerut să revină în țară şi i-a dat titlul de Regină Mamă. În ultimii ani de viaţă, Elena s-a mutat în Elveţia, alături de Regele Mihai. Regina Mamă a murit pe 28 noiembrie 1982.
Elena este singura regină a românilor care a fost înmormântată în afara ţării, la cimitirul din Lausanne.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.