Panică într-un cartier din Pitești: Mai mulți locatari au confundat mirosul de varză murată cu cel de gaz și au chemat Distrigazul
Panică într-un cartier din Pitești. Locatarii unu bloc din oraş au sunat joi la 112, după ce au simţit un miros pregnant de gaz. Două echipaje de pompieri, câţiva poliţişti comunitari, dar şi o echipă de la compania de gaze din oraş au venit de urgenţă la faţa locului.
Pompierii au izolat imediat zona. Angajații companiei de gaze au verificat, mai bine de o jumătate de oră, toate racordurile de unde ar fi putut proveni emanaţiile de gaze. Au descoperit însă că mirosul venea de la mai multe verze murate, aruncat în canal de către unul dintre locatari.
„Am fost solicitați pentru un miros deosebit. Lucratorii distrigaz au făcut verificări, iar aparatul a arătat 0. Ce era de fapt, un butoi cu murături aruncat într-o rigolă de scurgere”, a declarat colonelul ISU Argeș, Eugen Badea.
Când au văzut agitaţie în jurul blocului, locatarii s-au panicat, în timp ce alţii s-au amuzat de situaţie.