Păr puternic precum coama cabalinelor: Tot mai multe românce apelează la șamponul destinat cailor pentru a-și întreține podoaba capilară
O nouă modă cuprinde România. Vânzătorii din petshopuri au observat că rafturile cu șampon pentru cabaline se golesc, chiar dacă numărul animalelor nu este în creștere.
Româncele au descoperit că șamponul destinat cailor face minuni și pentru părul lor. Dornice să aibă un păr mătăsos, lung și puternic precum coama acestora, tot mai multe femei au încercat produsul, de care s-au declarat foarte încântate.
“Am cliente fidele care se aprovizionează lună de lună. L-am încercat şi eu când am văzut că are aşa succes şi mi-a plăcut”, mărturiseşte o vânzătoare de la un magazin cu produse de uz veterinar, potrivit Libertatea.
Deși șamponul este făcut din plante de urzică, mentă sau mușețel, potrivit etichetei de pe recipient, medicii dermatologi le sfătuiesc pe cele care folosesc acest produs să renunțe la el având în vedere că nu a fost testat dermatologic pe oameni, astfel că efectele adverse sunt necunoscute.
Potrivit presei internaționale, și vedete celebre au apelat la acest truc pentru a-și întreține podoaba capilară. Printre acestea s-ar număra și Jennifer Aniston, Sarah Jessica Parker şi Kim Kardashian.