Părinţii unei fetiţe slăbite de cancer nu vor să continue tratamentul copilei. Tatăl invocă un motiv halucinant

Publicat: 04 11. 2017, 10:30

Tragedie fără margini într-o familie din Iași. Părinții unei fetițe de zece ani, diagnosticată cu o formă rară de cancer la rinichi, nu vor să continue tratamentul copilei. Ei sunt dezamăgiți că, după o operaţie ce le dădea speranţe, boala a recidivat.

Copila a început să lupte cu boala încă de când avea patru ani. A fost operată chiar atunci, iar părinții au sperat că toul va fi bine. Boala, însă, a recidivat şi a fost nevoie de încă o intervenţie chirurgicală în 2016 și de o a treia anul acesta.

Medicii spun că fetița ar trebui să ajungă din nou pe masa de operație, dar părinții nici nu vor să audă.

”Nu mai am încredere în doctori. Se poate altceva. Eu ştiu ce fac doctorii în sala de operaţii? Se poate să îi ia organele”, a spus Petru Nedelcu, tatăl fetei, citat de Digi24.

Medicii de la Spitalul „Sfânta Maria" Iaşi au insistat că fata trebuie operată din nou și că ei fac tot ce pot pentru a o salva, dar în zadar. Părinții refuză operația.

”Şi dacă eu mă duc acum la sala de operaţie şi o taie, se vindecă? E cancer feminin”, a spus și Maria Nedelcu, mama copilei.

În fața acestui refuz, medicii au cerut ajutorul celor de la Protecţia Copilului.

Luminiţa Lupu, asistent social Răducăneni, a declarat că mama este consiliată, astfel încât să accepte ca fata ei să fie operată, pentru a mai avea o șansă la viață.

Dacă nu reuşesc să convingă familia, cei de la Protecţia Copilului vor cere în instanţă suspendarea drepturilor părinteşti şi trecerea copilei de 10 ani în custodia statului, pentru a fi tratată, mai precizează Digi24.