Paşaportul simplu electronic, valabil trei ani pentru minori care nu au împlinit vârsta de 12 ani

Publicat: 06 03. 2013, 20:38

Paşaportul simplu electronic va avea un termen de valabilitate de trei ani pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani şi de cinci ani pentru persoanele care au împlinit această vârstă, conform unui proiect de lege aprobat de Guvern şi care preia prevederile Regulamentului CE în domeniu. În prezent, paşaportul simplu electronic are o valabilitate de trei ani pentru persoanele care nu au împlinit 6 ani şi de cinci ani pentru persoanele care au împlini vârsta de 6 ani. Paşaportul simplu temporar este valabil 12 luni.

Proiectul de lege aprobat, miercuri, de Guvern modifică şi vârsta limită prevăzută pentru minorii exceptaţi de la obligaţia de furnizare a impresiunilor digitale, de la 6 ani la 12 ani, scrie Mediafax.