Paștele catolic: Președintele Klaus Iohannis va sărbători Învierea la Sibiu, alături de soție (VIDEO)

Publicat: 26 03. 2016, 20:14

Catolicii celebrează în sâmbătă seara cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, Sfintele Paşti.

Toate bisericile şi catedralele catolice de la noi din ţară sunt pregătite pentru slujba de Înviere.

Printre miile de români care sărbătoresc Paştele în acest sfârşit de săptămână se numără şi preşedintele Klaus Iohannis alături de soţia sa.

Paștele catolic: Președintele Klaus Iohannis va sărbători Învierea la Sibiu, alături de soție

#DIRECT_ONE_12it84#

Șeful statului și soția sa, Carmen, sunt așteptați sâmbătă la Biserica Romano – Catolică pentru a sărbători Învierea.

Surse locale citate de news.ro susțin că președintele a ajuns deja la locuința din Sibiu.

Slujba din Sibiu va începe la ora 21.00, iar duminică de la ora 10.00 va avea loc Slujba de Paşte în limba germană, de la ora 11.15 slujba în limba maghiară, iar de la ora 18.00 cea în limba română.

Șeful statului este așteptat în ambele zile la lăcașul de cult pe care îl frecventa și în perioada în care era primar al orașului.