Pe ce se mai irosesc banii publici: Patinoar de 7,5 milioane de euro zace nefolosit la Târgu Mureş

Publicat: 18 01. 2019, 21:41

Autorităţile locale şi naţionale au făcut o pasiune din a arunca cu bani publici pe proiecte care e dovedesc în final că nu au nicio folosinţă. O dovadă clară o reprezintă patinoarul de la Târgu Mureş în care s-au investit 7,5 milioane de euro, dar zace nefolosit şi abandonat din 2008 pentru că nu mai sunt bani de finalizare. Contrucţia este gata doar în proporţie de 80%.

În tot acest timp, copiii care fac hochei sunt nevoiţi să se antreneze pe patinoarul primăriei, când nu este program pentru agrement sau în judeţele vecine.

“Putem spune că practicăm acest sport din hobby, de performanţă nu poate fi vorba. Există o clădire, nu pot să spun că e patinoar, de 11 ani de zile stă în procent de 85 la sută finalizat”, a declarat antrenorul Kui Csaba, conform ştirileprotv.ro.

Clădirea imensă unde trebuia să funcţioneze cel mai modern patinoar din ţară a fost gândită să poată găzdui inclusiv concursuri internaţionale. Însă, lucrările şi banii s-au oprit din cauza unor neînţelegeri între autorităţi.

Clădirea aparţine Ministerul Tineretului şi urmează să fie predată Companiei Naţionale de Investiţii. Pentru finalizare ar mai fi nevoie de cel puţin 3 milioane de euro. Iar optimismul celor care răspund de patinoar nu este de ajuns.

“Obiectivul este pe linie dreaptă şi urmăm paşii legali pentru predare. Probabil o hotărâre de guvern, după care vor prelua finanţarea şi vor finaliza obiectivul.”, afirmă şi Cosmin Pop.

La scară mai mică, şi Timişoara s-a confruntat cu probleme când a venit vorba de construirea unui patinoar. Primăria a amenajat patinoarul în Parcul Copiilor după ce a investit 100.000 de euro, dar nimeni nu s-a arătat interesat de el.

“Nu s-a dovedit a fi de prea mare interes pentru timişoreni, pentru copii în primul rând. Vom căuta altă soluţie, îl vom reloca. Se pare că locaţia nu este cea mai potrivită, deşi Parcul Copiilor părea bun.”, a susţinut primarul NIcolae Robu.

Primăria l-a dat şi în administare privată pentru câteva luni, în speranţa că vor veni mai mulţi clienţi, însă nici aşa patinoarul nu a avut succes. Atunci când era folosit, intrarea la patinoar era liberă.