Paul Draghiș, geniu în astronomie și astrofizică, a fost acceptat la șase universități de prestigiu din lume. Aceste materii nici nu se predau în școlile din România
Un elev din Baia Mare ce a obținut numeroase medalii de aur și argint la olimpiadele internaționale de astronomie și astrofizică a fost acceptat la șase universități de prestigiu din lume.
Ceea ce este mai interesant e faptul că cele două materii nu se predau la școlile din România, decât în centrele de excelență, scrie Adevărul.
La un centru de excelenţă s-a pregătit şi Paul Draghiş încă din clasa a VII-a, de când a descoperit ce e astronomia. A început doar ca o curiozitate copilărască, după ce profesoara de fizică de la acea vreme l-a îndrumat spre această materie. Acum spune că nu regretă nimic.
”Am mers mai întâi din curiozitate, dar în timp am observat că-mi place, mă descurc, aşa că am continuat să mă pregătesc constant”, povesteşte el.
Rezultatele au început să vină, an de an la cele două olimpiade, cea de astronomie şi cea de astronomie şi astrofizică, la care a participat constant, ajungând la faza internaţională.
”Au fost şase olimpiade naţionale şi la tot atâtea internaţionale. Până acum am obţinut o menţiune onorabilă şi un premiu III la o probă pentru echipe, două medalii de argint şi trei de aur. Cele de aur în Coreea de Sud, una în Lituania şi una, anul trecut, în România”, spune el. Pe celelate două, de argint, spune că le-a obţinut în Kazahstan şi în Grecia.
Motivat de rezultatele bune, nu doar la olimpiade, ci şi la şcoală, Paul s-a decis să-şi încerce norocul la o universitate din străinătate. A aplicat la mai multe, pentru a-şi mări şansele. Spre surpriza lui, însă, toate cele şase universităţi la care şi-a trimis CV-ul l-au acceptat. Trei dintre acestea sunt în Marea Britanie, UCL, Manchester şi Nottingham, Jacobs University din Germania, Bremen şi altele două în SUA, Stanford şi Purdue University. El va studia, din toamnă, la Universitatea Stanford.
”Recunosc a fost o surpriză pentru mine că am fost acceptat în aşa de multe locuri. Mă aşteptam să fiu acceptat la mai multe, dar nu chiar la toate”, spune el. Totuşi, s-a decis să plece în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Stanford. Chiar dacă acum se află în febra examenului de Bacalaureat, el nu are emoţii. Şi asta pentru că singura condiţie pe care i-au impus-o cei de la Universitate este, aproape hilar, să treacă clasa. ”Înainte de a aplica am dat un examen SAT, un examen american pe care ei îl consideră ca şi un examen de Bacalaureat. Acum ei nu îmi mai cer nota de la Bacalaureat, pur şi simplu îmi cer mediile de la finalul anului, ca să se asigure că nu am rămas repetent”, mai spune el amuzat.
Citeste mai mult: adev.ro/npo

În ceea ce privește viitorul său, tânărul a spus că deși i-ar plăcea să lucreze în România nu o să o facă deoarece aici nu se pune mare accent pe aceste științe.
”Mi-ar plăcea să lucrez în România, însă este imposibil, deoarece aici nu se prea pune accent pe aceste ştiinţe sau pe cercetare şi cred că nu aş avea unde să lucrez. Mi-ar face deosebită plăcere să lucrez aici, dar deocamdată sunt mici şansele. O să vedem, însă ce ne rezervă viitorul”, a mai spus Paul.