Pe 1 ianuarie românii își sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

Publicat: 01 01. 2012, 10:01
Foto: evz.ro

Pe 1 ianuarie, 2012, peste 600.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile.

Potrivit Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, 601.821 de români poartă numele de Vasile. 512.757 de bărbați și 89.064 de femei vor primi astăzi mesaje de La Mulți Ani sau vor ciocni un pahar de vin de ziua de nume.

Potrivit Agerpres, cele mai multe dintre sărbătorite, adică 85.518, se numesc Vasilica. Tot astăzi sunt sărbătorite femeile care poartă numele Vasilca (1.996), Vasila (587) și Sica (963).

Majoritatea bărbaților a căror onomastică este astăzi poartă numele de Vasile. Sunt sărbătoriții bărbații cu numele de Vasilică (20.164), Sile (436), Silică (228) sau Vasi (73).