Doi polițiști din Arad au fost dondamnați în primă instanță după ce au bătut o bătrână în propria ei casă, pe care apoi au jefuit-o de 300.000 de lei.
„Oamenii legii” au fost condamnați la 2 ani, respectiv 2 ani și trei luni după gratii.
Aceștia au fost judecați pentru tâlhărie calificată, după ce instanţa le-a dedus din pedeapsă perioada petrecută în arest preventiv.
Pe lângă cei doi polițiști au mai fost condamnați doi civili la 3 ani, respectiv doi ani de închisoare.
Decizia nu este una definitivă, însă cei patru rămân încarcerați.
În noiembrie 2020, anchetatorii au deschis mai multe dosare după ce o femeie în vârstă de 87 de ani, din localitatea Pâncota, a reclamat că i s-a furat din seif suma de 300.000 de euro.
Victima relatase atunci că o persoană mascata a intrat în locuință și a bătut-o până când i-a scos banii. Între timp, autoritățile au descoperit că jaful a fost pus la punct de patru persoane.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi ar fi asigurat ieşirea din imobil”, preciza IPJ Arad, în martie 2021.
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad acţionează pentru siguranţa comunităţii şi tragerea la răspundere a tuturor celor care comit infracţiuni, indiferent de calitatea acestora. Instituţia noastră nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale a personalului propriu şi îşi reafirmă determinarea de a acţiona cu echidistanţă şi profesionalism în toate cauzele instrumentate”, a mai transmis IPJ Arad, după reţinerea suspecţilor.