Pentru că s-au săturat să aștepte ajutor din partea Guvernului, locuitorii unei comune din Argeș și-au construit singuri dispensar
Pentru că s-au săturat să tot aștepte ani de zile ajutor din partea autorităților pentru construirea unui dispensar, localnicii unei comune din Argeș și-au construit singuri dispensarul.
După două luni în care au muncit cot la cot, aceștia au acum un centru medical unde cei bolnavi pot fi consultați în condiții decente.
Pentru că nu toți se pricep la construcții, primarul comunei a fost bucătar pe șantier. Primarul a recunoscut de la început că are două maini stângi atunci când vine vorba de zidărie. S-a dovedit însă a fi un bucătar dibaci, așa că le-a gătit și i-a hrănit zilnic pe localnicii transformați în constructori.
În comuna Babana, voluntariatul este deja o tradiție. Așa au fost ridicate de-a lungul anilor: primaria, postul de poliție și magazinele. Primăria le-a oferit celor care au donat bani sau au muncit pe brânci medalii, diplome și un pahar de lichior de mure, scrie StirileProTV
De nouă ani încearcă să finalizeze, zadarnic, canalizarea în comună printr-un program guvernamental.
„Gândiți-vă, mai am 10 la sută și nu am primit pentru aceasta, să o finalizez! Vă dau exemplu, un coleg lucrează de 3 ani cu un dispensar asemănator, cu fonduri europene. Nu l-a terminat nici în ziua de azi și nu-l va termina”, a spus Bebe Ivan, primarul comunei.
Lucrările la acest dispensar au început în luna martie. În autorizația de construcție, termenul de finalizare era de 24 de luni, iar devizul prevedea un cost de peste 280.000 de lei. Însă în numai 59 de zile și cu doar o treime din bani, clădirea a fost gata.