Zeci de percheziții în Capitală în cazul crimei din Piața Constituției: Străzi şi maşini blocate. Precizările Parchetului General 

Publicat: 04 10. 2019, 09:22

UPDATE:Suspectul principal al crimei din Piaţa Constituţiei le-a scăpat printre degete poliţiştilor. Asta deşi instituiseră filtre şi blocaseră toate străzile din zona Tei. S-au mulţumit însă cu alţi șasereţinuţi, pe care i-au dus la audieri, la Poliţia Capitalei.

Zeci de percheziții au loc, vineri dimineață, pe Soşeaua Petricani, din zona Pipera, în cazul evenimentelor sângeroase din Piaţa Constituţiei. Operaţiunea este de amploare, cu străzi şi maşini blocate, dar vine abia la cinci zile de la scenele cu bâte, topoare și pistoale din centrul Capitalei.

”În cauza având ca obiect infracţiunile de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii, privind evenimentele produse în Piaţa Constituţiei din Bucureşti în seara de 29 septembrie 2019, Compartimentul de informare și relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele: În dimineaţa zilei de 04 octombrie 2019, în baza autorizaţiilor emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, au fost puse în aplicare 21 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza Municipiului Bucureşti.

După efectuarea percheziţiilor domiciliare menţionate, urmează a fi efectuate audieri la sediul Poliţiei Capitalei de către procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Omoruri, cu privire la faptele care fac obiectul cauzei”, se arată într-un comnunicat de presă al Parchetului General.

Iar premierul Viorica Dăncilă a găsit explicația pentruşirul de gafe din sânul Poliţiei Române: ancheta nu a mers mai departe pentru că Guvernul nu are ministru de Interne, a susținut Dăncilă.

„Zilele trecute a fost o bătaie în fața Parlamentului. Imediat am chemat la mine, imediat control la Poliția Capitalei. Mi-au spus «doamnaprim-ministru, cu totrespectul, nu avem ministru de Interne”, a spus Viorica Dăncilă.

Două grupări rivale, una din București și cealaltă din Giurgiu, s-au bătut duminică seara în Piața Constituției, iar un bărbat de 30 de ani a fost ucis în urma altercaţiei. Altul, de 21 de ani a fost găsit în stare foarte gravă. În urma necropsiei, s-a constatat că victima a murit nu din cauza împuşcăturilor, ci a loviturilor foarte puternice primite.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri.Deocamdată, nicio persoană nu a fost reținută în acest caz.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.