Percheziții DNA la ELCEN, într-un dosar de luare și dare de mită. Ar fi vizați directorul general și directorul comercial. Reacția companiei / UPDATE: DNA confirmă descinderile la o „companie de stat”

Publicat: 09 09. 2025, 15:26
Sursa foto: Electrocentrale Bucuresti ELCEN / Facebook

UPDATE: DNA a confirmat că face percheziții la o „companie de stat”, dar nu a dat numele ei.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de corupție, în cursul anului 2025, de către funcționari publici din cadrul unei companii de stat.

În cursul zilei de 09 septembrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate pe raza municipiului București și județului Ilfov, dintre care una este sediul unei companii de stat, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a transmis DNA, într-un comunicat.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Procurorii DNA fac percheziții într-un dosar de luare și dare de mită în care sunt vizați șapte suspecți, inclusiv din conducerea ELCEN. Descinderile au loc în opt locații. „ELCEN cooperează cu DNA în cadrul unei acțiuni de percheziție desfășurate la sediul companiei”, a transmis compania.

Cuprins

  • Cine ar fi vizat în ancheta DNA
  • Cum a reacționat ELCEN

Cine ar fi vizat în ancheta DNA

Vizați în dosar ar fi directorul general Claudiu Crețu și directorul comercial, susțin sursele G4Media.

Anterior, Crețu a fost director general la Compania Municipală Termoenergetica București, administrator special la ELCEN, director adjunct la RADET, consilier la Ministerul Finanțelor.

Mai înainte, între 2005 și 2013, a fost ofițer MAI la “Protecţie internă și activități de prevenire și control intern”, iar între 2013 și 2014 a fost detaşat la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Integritate Colaborare cu alte ministere și entități.

Crețu e absolvent de liceu teologic în Galați și de Facultate de Teologie. El a făcut și Facultatea de Drept a Academiei de Poliție A.I.Cuza.

Cum a reacționat ELCEN

„ELCEN cooperează cu DNA în cadrul unei acțiuni de percheziție desfășurate la sediul companiei

București, 9 septembrie. Compania Electrocentrale București (ELCEN) confirmă faptul că, în cursul zilei de astăzi, 9 septembrie 2025, reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează percheziții la sediul central al companiei, în baza unui mandat emis de autoritățile competente.

Procurorii au solicitat punerea la dispoziție a unor documente și informații necesare acțiunii aflate în curs. ELCEN cooperează în mod deplin pentru a facilita desfășurarea verificărilor.

Conducerea companiei își reafirmă angajamentul față de respectarea legii și transparență în activitatea desfășurată. Sunt tratate cu maximă seriozitate și responsabilitate solicitările instituțiilor statului.

Menționăm că desfășurarea acestor proceduri nu afectează în niciun fel continuitatea activității ELCEN și asigurarea producerii energiei electrice și termice pentru consumatorii din București și pentru Sistemul Energetic Național.

Compania va continua să colaboreze strâns cu autoritățile și va comunica în mod transparent orice informații suplimentare de interes public, în limitele permise de cadrul legal și de ancheta aflată în desfășurare”, a transmis ELCEN.