Percheziții DNA la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Alba
UPDATE 14.35: Directoarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba, Mihaela Mih-Dehelean, este audiată la DNA Alba Iulia, miercuri după-amiază. La intrarea la audieri, ea a spus că nu ştie ce persoane sunt vizate în acest dosar, precizând doar că procurorii anticorupţie i-au solicitat ”anumite acte”, pe care le-a pus la dispoziţie.
Procurorii DNA au făcut miercuri două percheziții la Alba Iulia, într-un dosar care vizează fapte de corupție săvârșite în perioada 2013-2014, una dintre descinderi având loc la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Alba, potrivit unor surse citate de Mediafax.
„În cursul zilei de 01 octombrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate două percheziții domiciliare în locații situate în municipiul Alba-Iulia, dintre care una este sediul unei instituții publice”, arată DNA într-un comunicat.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.