Percheziții în 4 județe la persoane suspectate de evaziune fiscală: Prejudiciul se ridică la 3 milioane de lei

Publicat: 21 02. 2013, 08:59

Polițiștii efectuează 16 percheziţii, joi dimineaţă, în judeţele Mehedinţi, Timiş, Gorj şi Hunedoara, la persoane suspectate de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de lei.

În același dosar este implicat și primarul din localitatea mehedinţeană Gogoşu, Jean Rogoveanu, scrie Mediafax.

Polițiștii au descins în Strehaia, Orşova şi Drobeta-Turnu Severin la persoane care au emis facturi fictive pentru mai multe bunuri și servicii în domeniul construcțiilor în vederea sustragerii de la plata TVA, prejudiciul estimat fiind de 3 milioane de lei.

În urma celor 16 percheziţii, făcute la sediile unor firme şi la locuinţele administratorilor acestora, anchetatorii vor audia persoanele suspectate de evaziune fiscală şi vor ridica documente contabile.

Din cercetările făcute a reieșit faptul că în perioada 2011-2012, reprezentanţii unor societăţi comerciale au dispus înregistrări de tranzacţii comerciale fictive de peste opt milioane de lei, producând un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ trei milioane de lei prin neplata TVA-ului şi a impozitului pe profitul pentru aceste tranzacţii, arată Poliţia Română într-un comunicat de presă.