Percheziții în București, într-un caz de înşelăciune cu pachete turistice
Poliștii au demarat, miercuri, trei percheziții în București, vizând o rețea infracțională care se ocupa cu înșelarea persoanelor care achiziționau pachete turistice, informează Mediafax.
„Din primele verificări a reieşit faptul că suspecta, în calitate de director executiv al societăţii comerciale în cauză, oferea spre vânzare pachete turistice atractive, la preţuri situate sub nivelul pieţei. Aceasta încasa de la cumpărători diverse sume de bani, încheind cu aceştia contracte cadru de comercializare a pachetelor turistice respective, fără a mai face însă ulterior demersuri pentru contractarea acestor servicii (servicii hoteliere, transport etc.)„, arată Poliția Capitalei.
Prejudiciul total a fost estimat la 25.000 de euro, directoarea executivă a agenţiei de turism fiind suspectată de înşelăciune în formă continuată.