Percheziții la membrii clanului Butoane: 34 de persoane au fost reținute. Printre ele este și șefa organizației de femei a PSD Giurgiu (SURSE)

Percheziții la membrii clanului Butoane: 34 de persoane au fost reținute. Printre ele este și șefa organizației de femei a PSD Giurgiu (SURSE)

Polițiștii și procurorii au efectuat zeci de percheziții, miercuri dimineață, în București și în județele Giurgiu, Brăila, Argeș și Constanța, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat. Potrivit surselor G4media, au fost vizați membrii clanului Butoane, iar 34 de persoane au fost reținute de către procurorii DIICOT.

Zeci de percheziții la membrii clanului Butoane. Care sunt acuzațiile

Conform comunicatului DIICOT, descinderile au vizat, printre altele, infracţiunile de organizarea ilegală a jocurilor de noroc, proxenetism, trafic de persoane, act sexual cu un minor, furt calificat, tăinuire, luare de mită, darea de mită, falsuri, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, camătă și acces ilegal la un sistem informatic.

Printre cei reținuți se numără membri ai clanului Butoane din Giurgiu și Crina Stoianovici, avocată și șefa organizației de femei a PSD Giurgiu, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. Alte 5 persoane au fost plasate sub control judiciar, conform surselor.

Membrii grupării sunt bănuiți de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, fără drept, deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, punere la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, contrabandă, contrabandă în formă asimilată și spălarea banilor.

„Începând cu anul 2018 și până în prezent, la nivelul municipiului Giurgiu, s-a restructurat și își desfășoară activitatea o grupare infracțională, grupare ce prezintă un grad de pericol social ridicat din punct de vedere al infracțiunilor comise, al numărului membrilor, al influenței pe care o exercită la nivel local, al capacității de a acționa precum și al sumelor mari de bani obținute din activități ilicite.” 

O parte a grupării a fost documentată de către procurorii DIICOT în cursul anilor 2017 și 2018, fiind probată activitatea infracțională a aproximativ 40 de membri pentru constituire a unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism, camătă, spălare de bani, trafic de persoane, trafic de droguri de mare risc, dosarele fiind în diverse faze de judecată în fața instanțelor judecătoreşti.

Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, după ce au fost trimiși în judecată, o parte a membrilor s-au regrupat și și-au reluat îndeletnicirile infracționale, acţionând pe mai multe paliere de criminalitate organizată în judeţul Giurgiu dar și în alte zone ale țării precum și în țări ale Uniunii Europene, urmărind obținerea rapidă a unor sume mari de bani din activități ilegale, care ulterior să fie introduse în circuitul financiar licit prin diferite modalități, membrii săi săvârșind aproape orice fel de infracțiune dacă exista oportunitatea obținerii unui câștig”, se arată în comunicatul DIICOT.

În luna iunie, Curtea de Apel București a anulat condamnarea la 11 ani de detenție a liderului clanului Butoane din Giurgiu, Octavian Grecu, potrivit sursei citate.

Grecu a fost condamnat în septembrie 2018 de Tribunalul București la 2 ani de închisoare cu suspendare. DIICOT îi acuzase atunci pe membrii clanului că ar fi prejudiciat statul cu 168 de milioane de dolari.