Peste 180 de operatori economici care comercializează produse alimentare în București și Ilfov au fost verificați de inspectorii ANAF. În urma controalelor au fost date amenzi în valoare de peste 700.000 de lei.
„În perioada 19 – 20 iulie 2023, 95 de inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au verificat 189 de operatori economici care comercializează produse alimentare în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în zone cu risc fiscal ridicat”, anunţă, luni, 24 iulie, ANAF.
În urma controalelor, inspectorii ANAF au aplicat 112 sancțiuni contravenționale în cuantum de 722.203 de lei (amenzi şi confiscări).
Printre nereguli, inspectorii ANAF au identificat neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neîndeplinirea obligaţiilor declarative reglementate de sistemul RO e-Transport, neevidenţierea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare efectuate şi nerespectarea prevederilor legale referitoare la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative, potrivit G4Media.ro.
„Acţiunile operative vor continua în perioada următoare şi vor viza înregistrarea veniturilor realizate din comercializarea produselor alimentare, existenţa documentelor de achiziţie pentru produsele deţinute în vederea comercializării, dar şi existenţa formelor de angajare a personalului identificat cu ocazia controlului”, a mai anunțat ANAF.