Peste 5.000 de cereri au fost depuse în etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare până luni seară
În etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare au fost depuse, până luni la orele 20:00, peste 5.000 de cereri. Majoritatea sunt pentru copiii care vor împlini 6 ani până pe 1 septembrie, informează Mediafax.
Până luni seară au fost depuse 5.051 de cereri, dintre care 3.945 sunt pentru copii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 1 septembrie. Alți 1.106 vor împlini 6 ani după această dată.
Până în prezent, în aplicația de înscriere online, au fost introduse 70 de cereri, dintre care 40 au fost validate la secretariatele unităților de învățământ.
Remus Pricopie, ministrul Educației, le precizează părinților să completeze pe formularul de înscriere trei opțiuni, eliminând astfel riscul ca o parte dintre copii să rămână nedistribuiți și să depună cererile în perioada 8-17 mai, alocată celei de a doua etape.
În prima etapă de înscrieri care s-a desfășurat între 2 și 22 aprilie, au fot înregistrate 163.722 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, rămânând libere, pentru cea de a doua etapă, peste 70.000 locuri.
Opțiunile pot fi făcute numai pentru unitățile de învățământ unde mai există locuri disponibile. (Vezi AICI lista locurilor disponibile)