Piese de mobilier esenţiale: ce cumperi prima oară?
Atunci când trebuie să îţi mobilezi casa ai o mulţime de alegeri de făcut. Mobilă de bucătărie, de dormitor, mobilă pentru birou sau mobilierul de baie, toate sunt necesare într-o casă şi fiecare implică mai multe obiecte, în funcţie de stilul de amenajare pe care ţi-l doreşti. Pentru a face amenajarea mai uşoară, este o idee bună să prioritizezi piesele de mobilier şi să începi cu cele esenţiale. Mobila esenţială este cea pe care te bazezi zi de zi şi fără de care casa nu ar fi completă.
Iată care sunt piesele de mobilier esenţiale şi cum să le alegi:
Patul
Acasă este locul în care te odihneşti, te relaxezi şi te bucuri de momente frumoase alături de cei dragi. Cel mai important, acasă este locul în care dormi şi unde trebuie să te odihneşti cel mai bine. Foarte multe persoane sunt de părere că somnul nu este niciunde mai odihnitor ca acasă. De aceea, patul este unul dintre cele mai importante piese de mobilier şi printre primele obiecte pe care trebuie să le achiziţionezi când te muţi sau renovezi.
Patul trebuie să aibă o somieră şi o saltea de calitate, însă este important să îţi placă şi aspectul lui estetic. Atunci când intri la tine în dormitor, camera trebuie să îţi inspire stare de bine şi relaxare. Astfel, alege un design pe gustul tău, însă nu face rabat de la calitate.
Este o idee bună să testezi salteaua înainte de a o cumpăra. Poţi face asta într-o mulţime de magazine de profil din ţară ce oferă showroom, 100% gratuit.
Mobila de sufragerie
Spaţiile de depozitare sunt importante în orice locuinţă. Dacă dulapurile acoperă o bună parte din aceste spaţii, trebuie să ştii că nu este o idee bună să te bazezi doar pe ele. Mobila de sufragerie este importantă atât în amenajarea camerei de zi, deoarece completează design-ul camerei, cât şi atunci când vine vorba de depozitare. Mobila de sufragerie potrivită îţi va oferi spaţiu de depozitare pentru decoraţiuni, obiecte personale, acte, cărţi sau alte lucruri esenţiale.
Optează pentru o mobilă de sufragerie care să se potrivească cu dimensiunile camerei, dar şi cu restul pieselor din living.
Este o idee inspirată că mobila de living să se numere printre primele piese de mobilier pe care le achiziţionezi atunci când te muţi într-o casă nouă sau renovezi.
Canapeaua
Patul este piesa centrală a dormitorului, însă în camera de zi canapeaua va fi cea mai importantă. O canapea confortabilă îţi va permite să te relaxezi, să munceşti sau chiar să tragi un pui de somn în voie. Unde mai pui că o canapea încăpătoare este perfectă pentru timp de calitate în familie sau alături de prieteni.
O astfel de piesa este esenţială în orice amenajare. Alege un model care să se potrivească cu restul amenajării, dar nu face compromisuri când vine vorba de confort. O canapea prea tare sau prea rigidă nu este niciodată o idee bună. Dacă vrei ca living-ul să devină dormitor de oaspeţi la nevoie, atunci este absolut necesar să optezi pentru o canapea extensibilă.
Dulapurile
Cele mai generoase spaţii de depozitare ţi le vor oferi dulapurile. Ce poţi depozita în dulapuri? Absolut orice, de la haine şi până la produse alimentare sau de curăţenie, electrocasnice ori cutii cu jocuri şi jucării. Încă din primele etape ale amenajării este bine să ştii ce tip de dulapuri îţi doreşti, cum vrei ca acestea să fie compartimentate şi unde vrei să le amplasezi.
Dacă spaţiul îţi permite, optează pentru dulapuri atât pe hol, cât şi în dormitor. De asemenea, poţi avea dulapuri în living, în birou sau în bucătărie.
Mobilierul din casa va dicta atât aspectul estetic, cât şi confortul te care te vei bucura. De aceea, este important să începi cu piesele de bază, iar mai apoi să te ocupi de decoraţiuni sau piese de mobilier mici. Canapeaua, patul, dulapurile sau mobilierul de sufragerie sunt cele cu care trebuie să începi lista de cumpărături.