Control inopinat, în miez de noapte, la Spitalul Judeţean Ploieşti: Sorina Pintea cere demiterea unui director și un control urgent al DSP

Publicat: 30 03. 2019, 10:40
Foto: Inquam Photos / George Calin

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a efectuat, în noaptea vineri spre sâmbătă, un control inopinat la Spitalul Judeţean Ploieşti. Aceasta s-a declarat nemulţumită de ce a descoperit şi a cerut demiterea unui director şi un control urgent al Direcţiei de Sănătate Publică.

„(Au fost acuzații privind, n.r.) Modalitatea în care pacienții sunt tratați, modul în care li se vorbește, comportamentul cadrelor medicale față de aceștia. Și probleme de natură administrativă, pentru că nu mă așteptam ca într-o unitate medicală, în România secolului XXI, să găsesc mizerie. Spitalul nu era deloc curat. Inclusiv în secțiile renovate. Există o parte a spitalului care urmează să intre în renovare, inclusiv Unitatea Primiri Urgențe, dar chiar partea renovată nu era curată”, a declarat Sorina Pintea, la Antena3, după control.

Ministrul Sănătăţii s-a mai plâns şi de încălcarea protocolului privind dezinfectarea.

„Eu nu cred că e o scuză să ai mulți pacienți și să nu faci curat, așa cum ar trebui într-un spital. (…) Am urcat în Secția de neurochirurgie, unde o infirmieră spăla pe jos cu 3-4 pastile în apă. Deși trebuie să cunoască procedurile. (…) Medicul de gardă spunea că nu au infecții. Mi-e greu să cred. Cred că nu le raportați, nu că nu aveți”, a mai spus Pintea.

În urma acestor descoperiri, Sorina Pintea a cerut demiterea directorului responsabil de îngrijiri şi a solicitat Direcției de Sănătate Publică un control de urgență.