Piromanul violator „Polonic” şi-a tăiat cu o lamă organul genital imediat după încarcerare. Fusese liberat în octombrie pe baza legii recursului compensatoriu…

Piromanul violator „Polonic” şi-a tăiat cu o lamă organul genital imediat după încarcerare. Fusese liberat în octombrie pe baza legii recursului compensatoriu...

Piromanul Petrică Mândrilă zis „Polonic” a ajuns la spital după ce şi-a tăiat cu o lamă organul genital la câteva ore distanţă după ce a fost încarcerat în Penitenciarul Botoşani. Individul a fost arestat preventiv la mijlocul lunii trecute pentru că a violat o adolescentă în vârstă de 15 ani, scrie Adevărul.

În cursul zilei de marţi, Petrică Mândrilă zis „Polonic”, de 35 de ani, din oraşul Broşteni, a fost transferat din Arestul IPJ Suceava în Penitenciarul Botoşani. El a intrat în închisoare pe la ora 15.00, iar pe la ora 19.20, a fost deja transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce şi-a provocat o tăietură cu o lamă în zona genitală.

Conducerea Penitenciarului Botoşani a început o anchetă pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs incidentul.

În urmă cu o lună de zile, Geanina B., de 15 ani, din oraşul Broşteni, a fost ademenită într-un apartament din Broşteni, unde a fost constrânsă de către Petrică Mândrilă să întreţină relaţii sexuale, iar ulterior a fost ameninţată cu acte de violenţă dacă va reclama la Poliţie cele petrecute.

În urma probelor administrate de oamenii legii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a confirmat continuarea urmăririi penale faţă de suspect sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal şi ameninţare. Petrică Mândrilă a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Piromanul Petrică Mândrilă are la activ o condamnare de şapte ani de închisoare pentru că a incendiat o vilă şi o pensiune din apropierea municipiului Suceava şi alta de cinci ani şi patru luni pentru incendierea unui bloc din Broşteni.

El face parte dintr-o familie în care problemele s-au transmis din tată în fiul. Fratele său a fost condamnat în urmă cu doi ani de zile la 25 de ani de închisoare după ce a înjunghiat patru femei în Timişoara, una dintre ele pierzându-şi viaţa. Tatăl fraţilor Mândrilă, care este mort de ceva ani, a făcut şi el puşcărie în tinereţe, tot pentru omor.

Petrică Mândrilă a fost eliberat în luna octombrie a anului 2017, fiind beneficiar al Legii privind recursul compensatoriu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`