Plantă ce datează de 60.000 de ani, descoperită în Carpați. Ar putea fi cel mai vechi organism viu de pe Pământ

Plantă ce datează de 60.000 de ani, descoperită în Carpați. Ar putea fi cel mai vechi organism viu de pe Pământ
Sursă foto: Freepik

O echipă de cercetători de la Universitaea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, au descoperit o plantă care trăiește de 60.000 de ani în Carpați.

Ar putea să fie una dintre cele mai vechi ființe vii de pe Pământ

„O echipă internaţională de cercetători a făcut o descoperire uimitoare în Carpaţii Orientali din România: Andryala laevitomentosa, o specie endemică, extrem de rară, ar putea fi cel mai vechi organism viu de tip plantă de pe Pământ. Studiul arată existenţa unor clone de peste 60.000 de ani, trăind în acelaşi loc, în ciuda schimbărilor climatice majore din ultimele milenii. Andryala laevitomentosa este una dintre cele mai rare plante din lume, cu doar cinci populaţii mici, distribuite pe o creastă montană de 1,8 km din Carpaţii Orientali (Munţii Bistriţei). Specia a fost descoperită abia în 1961 de către un student al UBB, holotipul acesteia fiind depus în Herbarul UBB (CL). Planta nu produce aproape deloc seminţe viabile, supravieţuind în schimb prin reproducere vegetativă, ceea ce înseamnă că se înmulţeşte prin lăstari. Această metodă de înmulţire a permis formarea unor clone care au supravieţuit zeci de mii de ani în condiţii climatice extreme, inclusiv glaciaţiunile Pleistocenului”, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de UBB, potrivit Agerpres.

Cercetătorii au utilizat tehnologie de ultimă generație de analiză genetică

Cercetătorii au utilizat tehnologii avansate de analiză genetică pentru a studia aceste plante și a le determina vârsta. Rezultatele au arătat că Andryala laevitomentosa prezintă o diversitate genetică extrem de scăzută, însă populaţiile sale au dezvoltat diferenţieri genetice foarte mari, transmite tvrinfo.ro. 

„Au fost identificaţi doar 11 indivizi distincţi genetic, dar longevitatea şi persistenţa acestor clone sunt incredibile. Astfel, cea mai ‘bătrână clonă’ ar reprezenta unul dintre cei mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi individ cunoscut în lumea plantelor, demonstrând astfel o capacitate remarcabilă de adaptare şi supravieţuire a acestor organisme în faţa schimbărilor de mediu”, a explicat prof. dr. Mihai Puşcaş de la Facultatea de Biologie şi Geologie, Grădina Botanică Al. Borza din cadrul UBB, membru în echipa de cercetare.

Această descoperire oferă informații importante privind longevitatea speciei, ci şi importanţa conservării habitatului său unic. De asemenea, cercetarea oferă o mai bună înţelegere a modului în care plantele pot rezista schimbărilor climatice extreme de-a lungul mileniilor, oferind o nouă perspectivă asupra conservării biodiversităţii.